Cad, în continuare, țigle, de pe acoperișul Colegiului Eminescu!

de Stiri Buzau Media

Clădirea Colegiului Național Mihai Eminescu din Buzău, care a trecut
printr-o reabilitare completă, rămâne un adevărat pericol, nu doar
pentru elevii liceului, ci și pentru

trecători. De pe acoperiș continuă să cadă țigle pe trotuar, ceea ce
reprezintă o primejdie constantă pentru toți cei care traversează
zona.

În vară, Inspectoratului de Stat în Construcții a decis ca toate
problemele apărute la acoperiș, după reabilitarea liceului să fie
remediate pe cheltuiala constructorului, înainte de începerea anului
școlar. Acest lucru nu s-a întâmplat, motiv pentru care inspectorii în
construcții au amendat, săptămâna trecută, firma responsabilă, cu
20.000 lei.

Potrivit specialiștilor în construcții, problemele acoperișului
clădirii Colegiului Mihai Eminescu se datorează faptului că țiglele nu
au fost montate corect. Drept urmare, singura soluție pentru
remedierea situației ar trebui ca toate țiglele să fie date jos și
montate, din nou, corect. Până când acoperișul va fi reperat, toți
trecătorii sunt sfătuiți să respecte măsurile de protecție instituite
în zonă de Poliția Locală și să fie atenți când se deplasează în
apropierea liceului.

Reabilitarea clădirii Colegiului Mihai Eminescu din Buzău a durat
aproape 5 ani și a costat peste 5 milioane de euro, bani alocați de
Ministerul Dezvoltării.