Cel mai frumos câine se va alege, în acest weekend, la Buzău!

de Stiri Buzau Media

Sute câini de rasă pură, de toate vârstele, sunt așteptați, în acest
weekend, la Buzău, la un concurs de excepție dedicat celor mai frumose
exemplare canine. Concursul Muntenia Dog Show se află la ediția a
patra și se va desfășura, pe 12 și 13 septembrie, în Parcul Crâng, în
zona Obeliscului.
Evenimentul va cuprinde două concursuri naționale și unul
internațional, iar publicul va avea ocazia să admire exemplare extrem
de tinere, de numai 4 luni, cât și câini cu experiență competițională,
de peste 8 ani. Fiecare show canin va fi structurat pe rase, sexe și
clase de arbitraj, în conformitate cu regulamentul competițiilor
canine, iar la finalul celor două zile de concurs, vor fi decernate
două premii speciale „Cel mai frumos câine”, acordate, atât celui mai
frumos exemplar din Buzău, cât și celui mai frumos câine participant
la competiție.
La Muntenia Dog Show vor participa și proprietari de câini care dețin
Ciobănești Caucazieni, una dintre cele mai bine reprezentate rase din
județul Buzău. Aceștia vor participa cu frumoasele lor exemplare la
Caucasian Dog Show, o expoziție de club cu adevărat specială, dedicată
unei rase recunoscută pentru forța și robustețea sa.
Concursul Muntenia Dog Show este organizat de Asociația Chinologică
Muntenia Buzău, singura asociație chinologică teritorială membră a
Asociației Chinologice Române.