Cele mai bune firme din județ, premiate la „Topului firmelor buzoiene”!

de Stiri Buzau Media

Cele mai bune companii din județul Buzău au fost premiate pentru performanţele economice obţinute în anul 2022, în cadrul „Topului firmelor buzoiene”, eveniment de tradiție organizat de Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Buzău și ajuns la cea de-a 30-a ediție.

La ediția din acest an al topului firmelor au participat primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, preşedintele Consiliului Judeţean Buzău, Petre Emanoil Neagu, primarul municipiului Râmnicu Sărat, Sorin Cârjan, prefectul județului Buzău, Daniel Țiclea, senatorul Lucian Romașcanu și deputații Romeo Lungu, Laurențiu Țepeluș și Gabriel Avrămescu.

Indiferent de domeniile de activitate, cei mai mulţi dintre antreprenorii buzoieni au catalogat anul 2022 drept unul extrem de dificil pentrul mediul de afaceri. În acest context economic, pentru toţi, cheia succesului a constat în seriozitate şi foarte multă muncă.

La cea de-a 30-a ediţie a „Topului firmelor buzoiene” au fost prezenți peste 200 de patroni şi reprezentanţi ai societăţilor comerciale din judeţ.