Cercetările în cazul dronei doborâte la Padina continuă!

de Stiri Buzau Media

Cercetările efectuate la fața locului, după doborârea dronei, de la
Padina, din județul Buzău, au fost încheiate. Precizarea aparține
procurorilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, care au
anunțat că s-au sesizat din oficiu, după ce, vineri, 24 iulie, radarul
MAPN a detectat o aeronavă fără pilot, care a pătruns în spațiul
aerian român pe traseul Sulina – Brăila – Fetești – Buzău.

Drona a fost monitorizată pe tot acest parcurs și ulterior doborâtă,
de un pilot roman aflat la manșa unui avion F 16, deasupra unei zone
nelocuite din apropierea localității Padina, în județul Buzău. Din
fericire, în urma operațiunii nu au fost puse în pericol vieți
omenești și nu s-au înregistrat pagube.

Fragmentele rezultate în urma doborârii aeronavei au fost descoperite
pe un teren de lângă situat lângă Drumul Județean 203E, între comuna
Padina, din județul Buzău, și satul Tovărășia, din județul Ialomița.
Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești au deschis
în acest caz un dosar penal in rem, în care fac cercetări pentru
infracțiunea de operarea unei aeronave într-o zonă interzisă.

Încă de vineri, Parchetul General a anunțat că drona doborâtă la
Padina de avionul F-16 pilotat de militarul român era de tip Shahed.