Buzău își pregătește viitorii profesioniști în turism! Proiect inedit între licee și operatorii HoReCa!

de Stiri Buzau Media

Buzăul se reinventează prin tineri! Primăria municipiului Buzău și Centrul Cultural și Educațional „Alexandru Marghiloman” au pus bazele unui proiect inovator ce vizează dezvoltarea turismului local și integrarea elevilor în domeniul HoReCa (Hoteluri – Restaurante – Cafenele).

Inițiativa, demarată în luna martie a acestui an, aduce în prim-plan problema lipsei forței de muncă în acest sector și propune o soluție creativă: angajarea elevilor de la liceele cu învățământ dual și tehnic în posturile rămase neocupate la operatorii buzoieni.

În acest sens, la finalul lunii martie, s-au desfășurat excursii educaționale pentru elevii de liceu, într-un cadru în care instituțiile, profesorii și operatorii din mediul privat au colaborat pentru a oferi tinerei generații o viziune asupra posibilităților de carieră în Buzău.

Proiectul a fost susținut de Trans Bus Buzău, care a oferit transportul pentru toți participanții.

Entuziasmul a fost vizibil atât în rândul elevilor, cât și al profesorilor și directorilor instituțiilor.

Un număr de 80 de elevi au avut ocazia de a cunoaște afacerile locale și oportunitățile pe care le oferă acestea. Mulți dintre ei și-au exprimat dorința de a-și efectua perioada de practică în cadrul acestor companii.

În continuarea acestui proiect, pe 11 aprilie 2024, se va desfășura prima ediție a Bursei locurilor de muncă din domeniul HoReCa.

Evenimentul va avea loc la Centrul „Iazul Morilor” și își propune să faciliteze interacțiunea directă între angajatori și solicitanți, având ca scop creșterea gradului de ocupare a locurilor de muncă existente și formarea unei comunități unite, orientate către dezvoltarea durabilă a serviciilor din domeniu.

Înscrierile la bursă, pentru operatorii HoReCa, sunt deschise până în data de 5 aprilie.

Pe scurt, Buzăul își pregătește viitorii profesioniști în turism, printr-un proiect care aduce în prim-plan comunitatea locală și perspectivele de dezvoltare ale tinerilor.