Creștere alarmantă a accidentelor: apel la responsabilitatea părinților

de Stiri Buzau Media

Odată cu intrarea în vigoare a Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Buzău nr. 197/2025, privind aprobarea Regulamentului de interzicere a utilizării trotinetelor electrice în parcuri, locuri de joacă, terenuri de sport, curțile unităților de învățământ și în zona pietonală Cuza Vodă – Piața Daciei – Aleea Trandafirilor, polițiștii locali din cadrul Direcției Poliția Locală Buzău au constatat un aspect pozitiv: un număr tot mai mare de utilizatori respectă normele legale, atât cele stabilite prin legislația națională, cât și cele stabilite la nivel local.

Cu toate acestea, în această perioadă, au fost constatate și aplicate un număr de 4 sancțiuni contravenționale părinților unor minori cu vârsta de până la 14 ani, pentru nerespectarea prevederilor H.C.L. nr. 197/2025, precum și 13 sancțiuni contravenționale pentru încălcarea prevederilor OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

În același timp, datele oficiale la nivel național indică o creștere alarmantă a accidentelor în care sunt implicate trotinetele electrice. Numărul persoanelor care au ajuns la Unitățile de Primiri Urgențe a crescut de la 1.491 în anul 2024 la 2.751 în anul 2025. Aproximativ 80% dintre accidente sunt produse din vina conducătorilor de trotinete, iar în primele luni ale anului 2026 s-au înregistrat deja 89 de prezentări în U.P.U. cauzate de astfel de incidente.

Aceste date evidențiază importanța responsabilității părinților în ceea ce privește siguranța copiilor. Trotineta electrică nu este o simplă jucărie, ci un vehicul care poate provoca accidente grave. Părinții au obligația morală de a preveni expunerea minorilor la riscuri și de a le insufla respectul pentru regulile de circulație.

Totodată, atragem atenția asupra faptului că dorința copiilor de a utiliza trotinete electrice este adesea influențată de tendințe sau de anturaj, iar decizia de achiziționare trebuie luată responsabil, în funcție de vârsta și nivelul de maturitate al acestora.

Utilizarea necorespunzătoare a trotinetelor electrice nu afectează doar siguranța minorilor, ci și pe cea a celorlalți participanți la trafic. Prin urmare, responsabilitatea este una comună, atât individuală, cât și socială.

Reamintim că există alternative mai sigure, precum bicicleta, trotineta mecanică sau rolele, care contribuie la dezvoltarea abilităților de coordonare și responsabilitate, fără a implica aceleași riscuri.

Direcția Poliția Locală Buzău recomandă respectarea legislației în vigoare și adoptarea unui comportament responsabil, în vederea prevenirii accidentelor și asigurării siguranței tuturor cetățenilor.