Consiliul Județean Buzău a semnat contractul pentru achiziționarea de microbuze electrice școlare

de Stiri Buzau Media

Consiliul Județean Buzău a semnat contractul prin care 61 de localități vor primi microbuze electrice pentru transportul școlarilor. Noile microbuze ar trebui să fie cumpărate până la sfârșitul anului.

Proiectul este finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență și din fonduri proprii ale Consiliului Județean Buzău și are ca obiectiv îmbunătățirea condițiilor de transport pentru elevi. Valoarea totală a proiectului este de 66,4 milioane de lei, Consiliul Județean Buzău având o contribuție de peste 36 milioane lei. Valoarea eligibilă din PNRR este de 30,2 milioane lei.

Potrivit conducerii Consiliului Județean Buzău, fiecare microbuz verde va dispune de 16+1 locuri, va beneficia de dotări de ultimă oră și va fi prevăzut cu rampă de acces pentru copiii cu dizabilități. Îîncărcarea lor va fi asigurată prin stații, amenajate în fiecare localitate, această sarcină revenind fiecărei primării din proiect.