Consiliul Județean Buzău va organiza licitațiile pentru Programul „Cornul și laptele” și pentru următorii 4 ani!

de Stiri Buzau Media

Toți elevii din unitățile de învățământ din județul Buzău, de la
grădiniță până la clasa a VIII-a inclusiv, vor beneficia, în
continuare, de o gustare zilnică, indiferent dacă aduc sau nu pachet
de acasă, prin Licitațiile din cadrul acestui program, pentru
următorii 4 ani, vor fi organizate de Consiliul Județean Buzău.

De altfel, de la implementarea programului, organizarea contractelor
cadru și a licitațiilor pentru atribuirea contractelor de distribuire
produselor alimentare a revenit întotdeuana Consiliului Județean, în
condițiile în care toate primăriile nu și-au asumat responsabilitatea
procedurilor de achiziție publică în acest program.

În județul Buzău, peste 38.000 de copii vor primi zilnic minim două
produse alimentare, iar în unele zile, trei. Programul prevede ca,
într-o săptămână, fiecărui elev să îi fie oferite cinci porții de
lactate, cinci de produse de panificație și două porții de fructe, în
special mere.

Pentru anul școlar 2024-2025, costul total al gustărilor pentru elevii
din Buzău s-a ridicat la peste 12,26 de milioane de lei. Aceasta
înseamnă că statul alocă zilnic pentru fiecare copil 2,24 lei în
zilele în care aceștia primesc și mere, și doar 1,60 lei în restul
zilelor. Aceste sume sunt sub prețul mediu al unui covrig.