Buzăul a pierdut nu mai puțin de 28 de medici, în perioada 2020-2025.
O arată datele Colegiului Medicilor din România, potrivit cărora
exodul cadrelor medicale s-a accentuat după pandemia de Covid-19.
Potrivit analizei, în 2020, la începutul pandemiei, județul Buzău a
pierdut 4 medici, iar cu un an în urmă, în 2019, 6 medici. Perioada de
după pandemie a fost și mai dificilă pentru Spitalul Județean de
Urgență Buzău. Județul s-a confruntat cu un deficit major de medici,
în condițiile în care mulți medici au părăsit unitatea medicală, iar
posturile scoase la concurs nu au fost ocupate decât într-o mică
măsură.
De asemenea, județul Buzău suferă și la capitolul atragerii tinerilor
medici, ieșiți de pe băncile facultăților. Mulți studenți din județ,
care aleg să urmeze cursurile medicină, nu se mai întorc acasă pentru
a profesa, iar acest lucru accentuează criza de medici.
Există însă speranțe că situația se va schimba odată cu înființarea
Consorțiului medical regional, realizat printr-un parteneriat între
Spitalul Universitar de Urgenţă din Bucureşti și Spitalul Județean
Buzău. În prezent, în Spitalul Județean ajung în fiecare lună peste
2.300 de pacienți, care trebuie îngrijiți de un număr insuficient de
medici, chiar și în cazul unor urgențe. Doar într-o secție ar fi
nevoie de șase doctori, dar nici nu pot fi asigurate mereu gărzile.
Odată cu înființarea Consorțiului medical regional, medici de la
Spitalul Universitar vor opera şi vor face gărzi la Buzău. De
asemenea, echipe medicale din București vor merge prin rotaţie la
Buzău pentru a efectua proceduri medicale și a forma doctorii de la
Spitalul Județean. În plus, investigațiile medicale făcute în Buzău
vor fi trimise în timp real către Spitalul Universitar, iar cazurile
care nu pot fi rezolvate local prin telemedicină, vor fi transferate
mai ușor în Capitală.

