David Andrei Vlad, elev la Colegiul Național „B.P. Hasdeu”, va primi titlul de „Cetăţean de onoare al municipiului Buzău”. El devine astfel cel mai tânăr deținător al unui astfel de titlu. Hasdeianul David Vlad Andrei, elev acum în clasa a XII-a, a adus în această vară Buzăului trei medalii internaționale, dintre care două de aur și una de argint, după ce anul trecut obținuse bronzul la Olimpiada Internațională de Biologie.
În anul 2022, la Olimpiada Naţională de Fizică, el a obtinut mențiune din partea Ministerului Educatiei și medalia de argint oferită de Societatea Română de Fizică, iar la Olimpiada Naţională de Chimie a obținut menţiune.
Decernarea titlului de cetățen de onoare va avea loc în şedinţa ordinară a Consiliului Local al Municipiului Buzău din data de 28 septembrie, care va începe la ora 10.00.