Cu siguranță, de anul viitor, șoferii vor putea circula pe autostrada Moldovei-A7, de la Buzău la Focșani.
Declarația aparține ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, care este convins că acest segment de drum de mare viteză, cel mai mare tronson al autostrăzii Moldovei și singurul împărțit în 4 loturi, va fi gata la termen, datorită ritmului intens al lucrărilor, dar și faptului că pe acest segment au apărut porțiuni însemnate de asfalt.
Sorin Grindeanu a mai precizat că sunt însă șanse mari ca și alte loturi ale autostrăzii să fie gata anul viitor, adică înainte de termen. El a dat exemplu, primele două loturi ale autostrăzii A7, între Ploiești și Buzău, care, de asemenea ar putea fi gata anul viitor. Cel de-al treilea tronson al autostrăzii dintre Ploiești și muncipiul Buzău, de la Pietroasele, la Buzău, nu va putea fi gata la termen din cauza numeroaselor contestații privind nominalizarea constructorului.