Descinderi în forță la membrii unei rețele de traficanți de carne vie!

de Stiri Buzau Media

 

Percheziții ample, în județul Buzău și în alte trei județe, dar și la
Amsterdam, în Olanda, pentru destructurarea unei rețele de traficanți
de carne vie. Descinderile procurorilor și și polițiștilor de la
combaterea criminalității organizate au vizat 6 membrii ai unei
grupări de traficanți de persoane, care au racolat mai multe tinere,
pe care le-au determinat să se prostitueze în faimosul cartier olandez
„Red Light District”.

Potrivit anchetatorilor, tinerele exploatate au trecut printr-un
adevărat calvar. Pentru a le obliga să se prostitueze, indivizii le
băteau, drogau le amenințau cu moartea și le sileau să plătească taxă
de protecție. Tinerele erau supravegheate permanent, pentru a achita
proxeneților banii obținuți.

În România, procurorii și polițiștii DIICOT au descins la 7 locații
din județele Buzău, Dâmbovița, Constanța și Ilfov, de unde au ridicat
sume de bani în lei, euro, dolari și lire sterline, carduri bancare,
înscrisuri, dar și alte probe solide. În paralel, trupe de intervenție
din Olanda au făcut percheziții la alte 5 adrese din Amsterdam.

Patru dintre membrii rețelei au fost încătușați de autoritățile
olandeze, iar alți doi, considerați a fi și liderii grupării, au au
fost prinși în România, urmând a fi extrădați, în baza unor mandate
europene de arestare.