Geoparcul UNESCO „Ținutul Buzăului”, zonă în care se găsesc Vulcanii Noroioși, chihlimbarul, focurile vii și munții de sare de pe Valea Slănicului, își dezvăluie noi secrete uimitoare.
Exploratorii Asociației „Ținutul Buzăului”, au descoperit, recent, în comuna Cănești, în punctul cunoscut ca Malul Bradului, un deal întreg din cenușă vulcanică, ascuns în inima unei păduri, care ar putea fi rezultatul unei erupții vulcanice preistorice, din Munții Carpați. Potrivit specialiștilor, norii de cenușă au ajuns deasupra mării care acoperea atunci Ținutul Buzăului și efectiv a nins cu bucăți de sticlă și cristale, care acum formează acest deal.
Pentru a fi analizată vârsta erupției, exploratorii Asociației „Ținutul Buzăului” au prelevat câteva probe și au trimis cristalele de zircon la un laborator din Elveția. Specialiștii geoparcului buzoian cred că erupția vulcanică ar fi avut loc în urmă cu circa 13 milioane de ani, cenușa depunându-se pe sol dinainte de a se forma dealurile și munții din zonă.