Așteptatul Program ,,Rabla Local” pare să fi înregistrat un eșec la Buzău, spre surprinderea autorităților. Până acum, în program s-au înscris mai puțin de 500 de posesori de mașini, care au o vechime de peste 15 ani. Și asta în contextul în care municipiului Buzău i-a fost alocat un buget suficient pentru casarea a 1.000 de rable în acest an.
Primarul Constantin Toma crede că o posibilă explicatie ar fi neatenția sau poate chiar nerăbdarea oamenilor, dornici să beneficieze de stimulentul financiar de 3.000 de lei. Edilul Buzăului recunoaște și că acest program are câteva ,,scăpări”, iar o întâlnire cu ministrul Mediului, Mircea Fechet, i-ar putea aduce unele îmbunătățiri sau măcar lămuriri.
Buzoienii nehotărâți mai au însă o șansă să se încrie în program, doarece termenul a fost prelungit până pe 29 septembrie. Constantin Toma speră ca, până la această dată, numărul celor interesați să renunțe la autovehiculele vechi să crească, pentru a mai elibera din locurile de parcare ocupate acum de rable.
Potrivit estimărilor, în municipiul Buzău există 20 de mii de mașini care ar îndeplini condițiile Programului ,,Rabla Local”.