Vești bune pentru buzoienii care merg la mare pe drumul spre Slobozia. Drumul Național 2 C, plin de gropi și destul de îngust pentru un trafic în siguranță, va fi reabilitat, atât în județul Buzău, cât și în Ialomița.
Contractul de modernizare a Drumul Național 2 C are o durată de 18 luni, dintre care 2 luni pentru proiectare și 16 luni pentru execuție, și 5 cinci ani pentru garanție. Lungimea șoselei pe care se vor face lucrări este de 48 kilometri. Contractul de investiții, pe care îl derulează Direcția Regională de Drumuri și Poduri Buzău, este și cel mai mare contract pe care îl desfășoară o Regională a CNAIR cu fonduri de la bugetul de stat. Valoarea totală a lucrărilor este de peste 400 milioane lei, iar finanțarea investiției va fi asigurată din fonduri de la Ministerul Transporturilor.
La finalul lucrărilor, partea carosabilă a Drumului Național 2 C va avea două sensuri de mers cu lățimea de 3,5 metri fiecare.