Eșec pentru Metalul Buzău, la debutul în Liga a 2-a!

de Stiri Buzau Media

Liga a 2-a este altă ….ligă! A constatat-o și Metalul Buzău, la debutul său în eșalonul secund. Deși s-a ridicat la nivelul adversarului, în multe momente, echipa buzoiană a pierdut în prima etapă, în deplasarea de la Dumbrăvița, cu 3 la 1.

Gazdele au început în forță meciul și au reușit să înscrie rapid. În minutul 8, după o lovitură liberă bătută bine de Apro, Salhi a reluat cu capul din mijlocul careului chiar sub transversală și a deschis scorul. Buzoienii au reușit să egaleze, în minutul 25. Constantin Radu a lăsat mingea în careu pentru atacantul Valentin Robu, care a reușit să fenteze apărarea și să egaleze. Dumbrăvița nu a acuzat însă golul primit și a reușit să revină în avantaj, în minutul 36. După o urcare a lui Vasluian, Perju a respins cu capul centrarea, dar mingea a ajuns la Salhi, care de la 20 de metri ușor lateral drepta a tras fără preluare și a înscris superb la colțul lung.

În partea a doua a meciului, buzoienii au fost în controlul jocului, însă tot Dumbrăvița a înscris. În minutul 65, Cibi a primit balonul, pe stânga, pe contraatac, i-a trimis mingea lui Martinov, care a înscris pe jos la colțul lung.

Metalul Buzău va juca următorul meci, miercuri, de la 17:30, în deplasare, în turul 2 din Cupa României, contra CSM Râmnicu Sărat. În campionat, echipa buzoiană va întâlni, acasă, în etapa a 2-a, pe Steaua București.