Festivalul „Săptămâna Teatrului Tânăr” se extinde la nivel internațional. Cea de-a 11-a ediție va avea loc între 2 și 8 noiembrie 2024, la Teatrul „George Ciprian” din Buzău

de Stiri Buzau Media

Cea de-a 11-a ediție va avea loc între 2 și 8 noiembrie 2024, la
Teatrul „George Ciprian” din Buzău

Teatrul „George Ciprian”, cu sprijinul Consiliului Județean Buzău,
organizează cea de-a XI-a ediție a Festivalului „Săptămâna Teatrului
Tânăr”. Evenimentul dedicat tinerilor creatori se va desfășura în
perioada 2-8 noiembrie 2024. Noutatea acestei ediții este reprezentată
de extinderea la nivel internațional a festivalului, prin prezența a
două teatre importante din Turcia și Republica Moldova. Biletele sunt
disponibile online pe site-ul teatrului sau la agenție.

Tematica vulnerabilității umane

De-a lungul edițiilor, „Săptămâna Teatrului Tânăr” a adus în fața
publicului buzoian selecții variate de spectacole, care au evidențiat
noi tendințe în teatrul românesc. Ediția din 2024 propune
spectatorilor producții curajoase, bazate pe texte contemporane, care
abordează tematici de actualitate precum relațiile tensionate din
interiorul familiilor, lipsa de comunicare, separarea părinților,
depresia și provocările adolescenților. Din selecția acestui an fac
parte și spectacole după piese clasice, precum „Othello” de William
Shakespeare, care explorează dinamica puterii și a trădării.

Noutățile ediției 2024

O experiență culturală inedită va fi spectacolul „0 Grade cu Soare”,
creat de Filip Odangiu și prezentat de Centrul de Creație „Maidan” din
Cluj-Napoca. Investigând modalitatea de comunicare a oamenilor surzi
cu cei auzitori, actorii au învățat limba semnelor române (LSR) și au
folosit mijloace teatrale unice, care pot fi înțelese de ambele tipuri
de public. Nu este un spectacol accesibilizat personalor cu deficiențe
de auz, ci unul pe înțelesul tuturor, în care limbajul obișnuit
alternează cu noua modalitate de comunicare.

„Această ediție marchează un moment important pentru festival,
deoarece ne extindem la nivel internațional, prin participarea
specială a Teatrului Ahmed Vefik Pasa din Turcia și a Teatrului
Luceafărul din Chișinău. Ne dorim să deschidem noi perspective și să
facilităm un schimb cultural care să inspire atât artiștii, cât și
publicul. Prin această deschidere către scene internaționale,
festivalul își reconfirmă angajamentul de a sprijini diversitatea
artistică și de a crea o platformă relevantă pentru teatrul
contemporan și creatorii săi.”

Poveștile copilăriei și experimente științifice pentru publicul cel mai tânăr

Pentru cei mai mici spectatori, Festivalul „Săptămâna Teatrului Tânăr”
a pregătit două spectacole interactive. „Povești jucăușe” este un
colaj muzical al celor mai îndrăgite povești – Scufița Roșie, Capra cu
3 iezi, Cenușăreasa și Alba ca Zăpada – dedicat copiilor cu vârste
începând de la 4 ani. „Profu’ Zăpăcit” are un rol educativ și promite
o experiență plină de umor și învățăminte pentru cei mici, prin
experimente chimice și fizice. Aceste producții sunt gândite să
stimuleze imaginația copiilor, oferindu-le o introducere captivantă în
lumea teatrului.

*

Mai multe detalii la www.teatrulgeorgeciprian.ro și pe paginile de
Facebook și Instagram.

*

Program „Săptămâna Teatrului Tânăr” 2024:

SÂMBĂTĂ, 2 NOIEMBRIE

è ora 10.00, Teatrul „George Ciprian” – Sala Amfiteatru

POVEȘTI JUCĂUȘE

Asociația Culturală „Teatrul de Copii”, Oradea

Durata: 1h 30min (fără pauză)

Preț bilet: 30 ron

DESCHIDEREA FESTIVALULUI

è ora 18.00, Teatrul „George Ciprian”

FIUL (14+) de Florian Zeller, regia Bobi Pricop

Teatrul „Regina Maria”, Oradea

Durata: 2h (fără pauză)

Preț bilet: 50 ron

DUMINICĂ, 3 NOIEMBRIE

è ora 10.00, Sala Consiliului Jude’ean

PROFU’ ZĂPĂCIT (7+)

spectacol educativ și interactiv, regia Șerban Borda

Asociația Culturală „Teatrul de Copii”, Oradea

Durata: 1h 30min (fără pauză)

Preț bilet: 30 ron

è ora 18.00, Teatrul „George Ciprian”

LILIOM (16+) de Ferenc Molnár, regia Andrei Huțuleac

Teatrul „Luceafărul”, Chișinău

Durata: 2h 45min (fără pauză)

Preț bilet: 50 ron

LUNI, 4 NOIEMBRIE

è ora 19.00, Teatrul „George Ciprian”

0 GRADE CU SOARE

scenariul Filip Odangiu și Diana Aldea, regia Filip Odangiu

Centrul de Creație Maidan, Cluj-Napoca

Durata: 1h 20min (fără pauză)

Preț bilet: 50 ron

MARȚI, 5 NOIEMBRIE

è ora 19.00, Teatrul „George Ciprian”

DIE(T)

regia, coregrafia și dramaturgia Alexandru Radu

Teatrul Municipal „Bacovia”, Bacău

Durata: 1h 15min

Preț bilet: 50 ron

MIERCURI, 6 NOIEMBRIE

è ora 19.00, Teatrul „George Ciprian”

COMEDIE MUZICALĂ EXISTENȚIALĂ

CONCERT Alex Ștefănescu

Durata: 1h 15min

Preț bilet: 50 ron

JOI, 7 NOIEMBRIE

è ora 19.00, Teatrul „George Ciprian”

DRAGOSTE (12+)

după povestiri de A.P. Cehov, regia Andrei și Andreea Grosu

Teatrul „Anton Pann”, Râmnicu Vâlcea

Durata: 1h 50min (fără pauză)

Preț bilet: 50 ron

VINERI, 8 NOIEMBRIE

ÎNCHIDEREA FESTIVALULUI

è ora 19.00, Teatrul „George Ciprian”

OTHELLO (12+)

de William Shakespeare, regia Vlad Trifaș

Teatrul Ahmed Vefik Pasa Bursa Devlet Tiyatrosu, Turcia

Durata: 2h 50min (cu pauză)

Preț bilet: 50 ron