Ample controale sunt derulate, în această perioadă, de către
inspectorii Direcției Agricole Buzău în piețele agroalimentare,
depozitele și magazinele din județ. În vizorul specialiștilor sunt
fructele și legumele scoase la vânzare.
Verificările urmăresc dacă produsele aflate la vânzare sunt sigure
pentru consum, dar și dacă fructele și legumele cu etichete românești
sunt într-adevar din producția autohtonă. De asemenea, o atenție
deosebită va fi acordată și etichetării corecte a produselor oferite
spre vânzare, precum și existenței documentelor de proveniență, care
atestă originea și drumul commercial parcurs până la vânzare.
Controalele au început cu Piața Centrală din municipiul Buzău și vor
continua și în perioada următoare, în tot județul, inclusiv în sere și
solarii. În cazul în care situația o va impune, inspectorii Direcției
Agricole Buzău vor fi ajutați pe timpul controalelor și de către
reprezentanți ai Oficiului Județean Fitosanitar și Oficiului pentru
Protecția Consumatorului.