Gloria Buzău, a doua înfrângere a sezonului

de Stiri Buzau Media

Gloria Buzău a pierdut pentru a doua oară în acest sezon, de această dată împotriva Concordiei Chiajna, o echipă care, de asemenea, își propune promovarea.

Partida de la Chiajna a debutat cu gazdele mai prezente în atac. Ilfovenii au și reușit să deschidă scorul, în minutul 29, după o pasă prin spatele apărării care l-a găsit demarcat pe Adrian Bălan. Veteranul ajuns la 33 de ani a plasat mingea în dreapta lui Greab și a înscris. Gloria a avut trei oportunități de a înscrie până la pauză. Șutul de la distanță a lui Șerban a fost respins peste poartă în minutul 43, iar un minut mai târziu, Trebotic a fost aproape de egalare, însă a lovit mingea slab. În prelungiri, Chică Roșă a trimis cu capul, pe lângă.

Nici în repriza secundă buzoienii nu au avut inspirație în atac. Mai mult, Concordia a avut câteva situații bune, prin Lazăr și Dumbravă. Pentru Gloria, Șerban a fost omul cu execuțiile de la distanță, unul dintre șuturile acestuia fiind respins, din nou cu emoții, de Oncescu. Cea mai mare ocazie a buzoienilor fost ratată de Pervan, în minutul 82. Mingea a ajuns la croat cu noroc iar acesta a șutat bine, puțin pe lângă vinclul lui Oncescu.

S-a terminat 1-0, iar Gloria a rămas cu 18 puncte și este pe locul 4. În etapa următoare, a 11-a, Gloria Buzău are meci acasă cu FC Argeș, duminică, de la ora 11.30.