Gloria Buzău are un nou preşedinte executiv!

de Stiri Buzau Media

Gloria Buzău a oficializat prima achiziție, după promovarea în SuperLigă, însă nu în ceea ce privește lotul de jucători, ci la nivelul conducerii clubului. Mai précis, Comitetul Director al Gloriei Buzău a ajuns la un acord cu Cristian Bălaşa pentru a prelua funcţia de preşedinte executiv al clubului.

În vârstă de 51 de ani, Cristian Bălașa a fost mijlocaș la Chindia, FC Argeș, Farul, FC Oradea, FCM Târgoviște, Concordia Chiajna și FC Aninoasa și a activat în fotbal și după încheierea carierei de sportive, dar în posturi administrative.

Acesta a făcut parte din staff-ul Viitorului Constanța în perioada 2013-2015, iar mai apoi a fost director sportiv, la Chindia Târgoviște, în perioada 2015-2016. Ulterior, a trecut la la FC Pucioasa, în perioada 2016-2019, și a revenit la Concordia Chiajna, unde a stat până în acest an.

Pentru Cristian Bălașa, Gloria Buzău înseamnă a doua experiență în prima ligă, după cea de la Viitorul Constanța, dar va fi pentru prima dată când deține funcția de președinte de club.