Gloria Buzău, înglodată în datorii!

de Stiri Buzau Media

Gloria Buzău se află într-o situație financiară delicată. O spun
jurnaliștii sportivi, care precizează că, deși este foarte aproape de
retrogradare, echipa buzoiană a cheltuit 2.400.000 de euro din bugetul
local pe parcursul anului trecut și, mai mult, s-a înglodat în
datorii.

Jurnaliștii remarcă că Primăria Buzău și Consiliul Județean au
încearcat să atenueze lipsa unor sponsori puternici, dar fără ca acest
efort să se transpună în rezultatele sportive. Conform bilanțului,
clubul din Crâng a cheltuit, anul trecut, 4.900.000 de euro, dintre
care jumătate din bani publici. Mai précis, Gloria Buzău a primit din
partea administrației locale 2.400.000 de euro, o sumă echivalentă cu
cât a primit Universitatea Craiova din drepturile de televizare pentru
ultimul sezon, 2.250.000 de euro. Chiar și așa, formația buzoiană a
ajuns să aibă pierderi uriașe, având un deficit de 1.000.000 de euro
pe parcursul anului 2024.

Potrivit regulamentului FRF, niciun club de drept public nu poate juca
în prima ligă, dar Gloria Buzău, ca și alte formații, au fentat
această prevedere. Formnația din Crâng aparține de Asociația Sportivă
Fotbal Club Buzău, care este susținută, de fapt, de Consiliul Județean
și Primăria Buzău.