Situație cel puțin ciudată în fotbalul buzoian. Gloria Buzău, echipă
ca și desființată, și Voința Limpeziș, exclusă din liga a 3-a, au fost
programate de Federația Română de Fotbal pentru turul întâi al Cupei
României, deși în această etapă a competiției pot evolua doar
câștigătoarele fazelor regionale și echipe profesioniste.
Potrivit calendarului FRF, Gloria ar urma să întâlnească în primul tur
al Cupei României, tot o echipă buzoiană, CSM Rm Sărat. Acest lucru
este, însă, practic, imposibil, având în vedere că formația din Crâng
este la un pas de a fi desființată, după ce Primăria Buzău și
Consiliul Județean și-au retras sprijinul financiar. Mai mult, chiar
Federația a decis excluderea Gloriei Buzău din liga a 2-a, iar o
înscriere a echipei în cel de-al treilea eșalon este exclusă, în
actualele condiții.
La rândul ei, Voinţa Limpeziş, exclusă din Liga 3 în iarnă, a fost și
ea programată în turul 1 al Cupei României. Deși s-ar fi înscris,
totuși, în liga a 4-a, echipa din Movila Banului nu poate juca, însă,
în primul tur al Cupei României, deoarece nu mai este considerată o
formație profesionistă. Cel mai probabil, FRF va reglementa aceste
nereguli, imediat ce situația celor două echipe buzoiene va fi
lămurită.

