Grădinița din Cilibia, închisă în urma episodului de vreme severă, din
această săptămână, ar putea fi deschisă, luni, dacă vor fi remediate
problemele create de ploaia abundentă.
Potopul de marți noapte a făcut pagube serioase în unitatea de
învățământ buzoiană. Apa care a umplut curtea a ajuns în toate sălile
de clasă, infiltrându-se pe la ferestre și distrugând tencuila. Apa a
pătruns și prin acoperiș și a afectat tavanele încăperilor, dar și
parchetul. Ca măsură de siguranță, alimentarea cu energie electrică a
fost oprită în toată grădinița.
În aceste condiții, Inspectoratul Școlar Buzău a decis ca, de
miercuri, toți cei 55 de copii să rămână acasă. Cursurile au fost
suspendate pe parcursul întregii săptămâni, urmând a fi reluate de
luni, dacă problemele vor fi remediate.
Grădinița din Cilibia a fost reabilitată în urmă cu cinci ani,
printr-un proiect de un milion de euro. Acum clădirea are nevoie de o
nouă renovare, cu bani din bugetul local. Reprezentanții Primăriei din
Cilibia afirmă că vor cere un ajutor financiar de la Consiliul
Județean Buzău, dacă nu vor reuși să găsească bani pentru reabilitare
grădiniței.