Handbal Club Buzău, câștigătoarea Memorialului „Constantin Căpățână”!

de Stiri Buzau Media

Trofeul Memorialului „Constantin Căpățână” a rămas la Buzău. Handbal
Club Buzău a câștigat și această nouă ediție a turneului amical, de la
Buzău, la care au participat, în afară de echipa gazdă, Steaua
București, CSM Vaslui și CSM Bacău. Competiția a avut pe sistemul
semifinale/finală, cu două meciuri poentru fiecare echipă.

Handbal Club Buzău și-a adjudecat turneul după ce a dispus, clar, în
finală, de CSM Vaslui. Formația buzoiană a controlat jocul de la un
capăt la altul, conducând aproape în permanență la 4-5 goluri. Chiar
dacă, pe final, vasluienii s-au apropiat la două goluri, Handbal Club
s-a impus destul de categoric: 31-26.

Mult mai disputată și mai spectaculoasă a fost însă semifinala
buzoienilor. Handbal Club a întâlnit Steaua București, echipă care a
dominat prima repriză și a intrat la pauză în avantaj: 22-16. Partea a
doua a meciului a avut o cu totul altă evoluție, formația buzoiană
impunându-se pe final cu 39-34.

Handbal Club Buzău va debuta în noul sezon al Ligii Zimbrilor, pe 31
august, în deplasare, cu CSM Făgăraș.