Handbal Club Buzău, eșec usturător la Turda!

de Stiri Buzau Media

Pas greșit pentru Handbal Club Buzău, în fața unui adversar, care în

mod normal nu ar fi trebuit să-i pună probleme. Echipa buzoiană a
cedat, clar, în deplasare, în fața celor de la Potaissa Turda, scor,
39-33, într-un meci în care a contat doar în prima repriză.

Buzoienii au început prost partida și s-au văzut conduși, destul de
repede, cu 3-0. Handbal Club a avut însă reacție imediat, a revenit în
meci și a preluat conducerea, distanțânduse chiar la trei goluri, în
minutul 15: 10-7. A fost rândul gazdelor să dea replica, accelerând și
impunând un ritm alert, care nu a convenit formației buzoiene. Jocul
s-a menținut echilibrat până aproape de pauză, când Potaissa a trecut
din nou în avantaj și a intrat la cabine cu o diferență de două
goluri: 19-17.

În partea a doua a meciului, pe teren a existat o singură echipă, cea
din Turda. Apărarea celor de la Handbal Club a cedat treptat, iar
greșelile și ratările uriașe au permis gazdelor să se distanțeze
permanent pe tabela de marcaj și să ducă scorul la proporții greu de
anticipat înaintea confruntării. S-a terminat 39-33, rezultat care
reprezintă cel mai slab bilanț defensiv al sezonului.

În urma acestei înfrângeri, echipa buzoiană și-a păstrat poziția a 2-a
în clasament, cu 20 de puncte, dar este serios amenințată de
urmăritoarele sale. CSM București ocupă locul 3, la doar trei puncte,
urmată de Potaissa Turda, Poli Timișoara și CSM Vaslui, toate cu câte
16 puncte.