Nicio șansă pentru Handbal Club Buzău în deplasarea din Spania,
într-un nou meci din cadrul EHF European League. Buzoienii au cedat,
clar, cu 31-37, pe terenul celor de la Granollers, într-o partidă
disputată fără spectatori, din cauza condițiilor meteo extreme din
zona Cataloniei.
Formația buzoiană a început curajos, totuși, meciul cu
Granollers și a condus, de două ori, cu 1-0 și 2-1. Gazdele au preluat
însă controlul treptat și au început să se distanțeze pe tabela de
marcaj, profitând de toate erorile celor de la Handbal Club. Deja, la
pauză, catalonii aveau un avantaj convingător: 20-11.
Și partea a doua a întâlnirii s-a disputat după aceleași coordonate.
Buzoienii au încercat să reintre în meci, însă spaniolii au gestionat
bine jocul, la adăpostul unui avantaj liniștitor. S-a încheiat 37-31,
pentru Granollers, un rezultat care arată și diferența dintre cele
două echipe. La buzoieni, cel mai eficient jucător fost Lazurcă, autor
a 8 goluri.
După primele două etape ale Grupei E, Handbal Club rămâne cu un singur
punct și ocupă locul al treilea în clasament, la egalitate cu Águas
Santas. Pentru echipa buzoiană urmează un nou meci extrem de dificil,
în deplasare. Pe 13 octombrie, buzoienii vor juca în Germania, cu SG
Flensburg-Handewitt.
Handbal Club Buzău, învinsă clar de Granollers!

