Handbal Club Buzău, victorie clară cu CSM Focșani!

de Stiri Buzau Media
Început bun de campionat pentru Handbal Club Buzău. După egalul din deplasare cu Minaur Baia Mare, handbaliștii buzoieni au reușit o victorie clară cu CSM Focșani, formație în fața căreia, în trecut, pierduseră aproape de fiecare dată.Primele zece minute au aparținut celor din Focșani, care au condus cu o diferență de două goluri. În minutul 10, Handbal Club a egalat și a preluat controlul partidei. Avantajul a crescut constant pentru buzoieni, ajungând la o diferență incredibilă de 6 goluri. Pe finalul primei reprize, Focșaniul a forțat și a redus din diferență, ducând scorul la 15-11.

În repriza secundă, Handbal Club Buzău n-a mai lăsat nimic la voia întâmplării, finalizând o mare parte din atacuri și fiind, încă o dată, echipa în control. Buzoienii au dominat chiar copios o echipă al cărei nume dădea fiori, conducând chiar și la opt goluri, în câteva rânduri. Pe final, numai relaxarea a permis echipei din Focșani să se mai apropie. S-a încheiat 31-25, după un meci care arată că Handbal Club este pe drumul cel bun.

Cu 4 puncte, buzoienii se află pe locul 5 în clasament, iar, duminică, se deplasează la Bacău, echipă care a acumulat tot patru puncte în acest start de sezon.