Trei puncte mari obținute de Handbal Club Buzău, în Sala Sporturilor,
în fața principalei contracandidate la calificarea în cupele europene,
Minaur Baia Mare. Buzoienii s-au impus, la limită, 26-25, la capătul
unui meci echilibrat, cel puțin în partea a doua.
Handbal Club a început în forță partida și după numai 12 minute își
asigurase un avantaj confortabil: 6-1. Deși părea că jocul este la
discreția buzoienilor, băimărenii au revenit au înscris de trei ori
consecutiv. Handbal Club a depășit momentul și a intrat, la pauză, cu
un avantaj de două goluri: 12-10.
Partea a doua a întâlnirii a stat sub semnul echilibrului, ambele
echipe ratând nepermis de mult. Deși buzoienii erau în continuare în
avantaj, cu 10 minute înainte de final, au fost egalați la 21. Meciul
a continuat până în ultimele secunde cu goluri, de o parte și de alta,
și cu aceleși scor de egalitate pe tabela de marcaj. Când mai erau
doar 20 de secunde, Broască a înscris pentru Handbal Club, 26-25, și a
ridicat spectatorii în picioare. Oaspeții au mai avut o șansă de a
egala însă au irosit-o.
S-a încheiat 26-25, rezultat în urma căruia Handbal Club adună 49 de
puncte și își menține locul 3 în clasament. Buzoienii au cu 4 puncte
mai multe decât Minaur, care a jucat, însă, doar 21 de meciuri.

