Investiții majore pe calea ferată din județul Buzău!

de Stiri Buzau Media

Stații și halte CFR modernizare, dar și o creștere semnificativă a
vitezei de circulație a trenurilor. Asta îți propune o investiție
majoră, pe care Ministerul Transporturilor vrea să o demareze, în
infrastructura de cale ferată, inclusiv din județul Buzău. Concret,
Ministerul Transporturilor dorește modernizarea liniei de cale ferată
Ploiești Triaj–Focșani, proiect care se va ridica la aproape 11
miliarde de lei, din care peste 9 miliarde de lei vor fi alocate
construcțiilor și montajelor. Investiția vizează o distanță de 143,23
km de linie de cale ferată dublă, electrificată.

Proiectul ar urma să fie finanțat cu fonduri externe nerambursabile,
dar și cu bani de la bugetul de stat și din veniturile proprii ale
Companiei Naționale de Căi Ferate. Durata de execuție a lucrărilor
este estimată la 36 de luni.

Prin aceste modernizări, vitezele de circulație ale trenurilor vor
crește considerabil. În prezent, trenurile de călători circulă cu
viteze maxime de 90 km/h între Ploiești Triaj și Ploiești Sud și de
100 km/h între Buzău și Râmnicu Sărat. Trenurile de marfă au viteze
chiar mai mici, de până la 50 km/h, între Ploiești Sud și Focșani. La
finalizarea lucrărilor, timpul de călătorie cu trenurile de persoane
va fi redus semnificativ, iar vitezele garniturilor de marfă ar putea
crește cu 60 la sută.

De asemenea, această investiție majoră presupune și reabilitarea unor
stații și halte CFR din județul Buzău. Este vorba despre stațiile
Buzău, Rm. Sărat și Ulmeni, dar și haltele Săhăteni, Boboc și Zoiţa.
Modernizările vor cuprinde și infrastructura din aceste stații, pentru
accesibilitatea și îmbunătățirea fluxului de călători.