Juniorii 2 de la Handbal Club Buzău, calificați la Turneul Final!

de Stiri Buzau Media

Handbalul juvenil buzoian bifează succes după succes. Și echipa de
juniori 2 de la Handbal Club Buzău a obținut calificarea la Turneul
Final, după o fază semifinală găzduită chiar de Sala Sporturilor.
Tinerii handbaliști buzoieni și-au asigurat prezența în faza finală
după primele două meciuri.

În prima partidă de la Buzău, Handbal Club s-a impus chiar în fața
campioanei en titre, LPS Vaslui, cu 33–29, după ce la pauză conducea
cu 15–9. Și în al doilea meci juniorii buzoieni au prestat un joc
convingător. Ei au învins Academia Junior Ploiești, cu 35–32, într-un
meci în care avantajul luat în prima repriză, 20–14, a fost decisiv.
Deja calificată la Turneul Final, echipa buzoiană a întâlnit în ultima
confruntare a semifinalelor pe Dinamo București, o formația de
asemenea calificată în finală. A rezultat un meci spectaculos și
dinamic, în care a contat doar rezultatul final, care îi aducea
învingătoarei repartizarea în urna favoritelor. Pe final, Handbal Club
Buzău a obținut un egal dramatic, 37-37, chiar la ultimul atac.

Calificarea tinerilor handbaliști buzoieni la Turneul Final este o
confirmare a unui sezon precedent excelent. În ediția trecută, echipa
de juniori 2 de la Handbal Club a încheiat Turneul Final desfășurat
la Turda pe locul 3, câștigând astfel medaliile de bronz.