Laptele, cornul şi mărul a ajuns, din nou, în şcolile buzoiene. De
luni, 13 octombrie, toţi cei 36.800 de preşcolari şi elevi ai
învăţământului primar şi gimnazial din județ au primit primi din nou
gustarea gratuită din partea statului, finanţată şi de Uniunea
Europeană.
Distribuția produselor a început mai târziu, deoarece au mai fost de
finalizat anumite documente din noile contracte încheiate cu
furnizorii desemnați în urma licitației organizate de Consiliul
Județean. Noile contractele sunt valabile patru ani, iar furnizorii
care au câștigat licitația organizată în vară sunt aceeași ca în
ultimii patru ani. Potrivit acestora, elevii vor primi, în fiecare zi,
fie lapte și biscuiți sau cornuri, fie mere.
Sumele alocate pentru porţiile de hrană ale copiilor au fost majorate,
în acest an, pe fondul creşterii TVA, de la 9%, la 11%: fructe și
legume, de la 0,70 lei la 0,80 lei; lapte și produse lactate, de la
1,11 lei la 1,18 lei și produse de panificație: de la 0,65 lei la 0,76
lei. Astfel, Consiliul Județean va achita, pe parcursul celor 4 ani de
valabilitate a contractelor, 7.004.160 lei, pentru furnizarea merelor,
27.633.600 lei, pentru lapte, și 16.142.400 lei, pentru produsele de
panificație.
Pentru ca programul să se deruleze fără sincope, cum au fost anul
trecut, autoritățile buzoiene au anunțat că vor montoriza atent
distribuitorii și vor lua imediat măsuri în cazul semnalării unor
probleme.