Județul Buzău are un nou prefect! Este vorba despre Leonard Dimian,
care va prelua funcția interimar. Numirea sa la șefia Casei Albe a
fost făcută în ședința de miercuri seară a Guvernului. De asemenea, în
aceeași ședință, Executivul i-a eliberat din funcții pe fostul
prefect, Liliana Sbîrnea, și pe subprefectul Constantin Cristea, ambii
fiind susținuți în funcții de PSD.
Potrivit unor surse politice, numirea lui Leonard Dimian în funcția de
prefect a fost făcută la propunerea președintelui PNL Buzău, deputatul
Adrian Mocanu. Dimian a mai ocupat funcția de prefect al județului
Buzău, din decembrie 2019, până la începutul lunii ianuarie 2021.
Atunci el a fost numit de tot de PNL, dar propunerea a venit din
partea ALDE, formațiune care la acel moment era condusă de actualul
lider al PNL Buzău, Adrian Mocanu.
Nu este exclus ca Leonard Dimian să aibă, însă, un mandat foarte
scurt, în condițiile în care Guvernul Bolojan se confruntă cu o
moțiune de cenzură depusă de PSD și AUR, care va fi votată marți, 5
mai. În cazul în care moțiunea trece, așa cum arată calculele din
prezent, noul Guvern ar putea numi alți prefecți.

