Liberalii buzoieni depun listele cu candidați pentru parlamentare!

de Stiri Buzau Media

Și liberalii buzoieni anunță numele propuse pe listele de candidați
pentru Camera Deputaților și Senat. Chiar dacă liderii PNL Buzău, au
evitat, până acum, să facă referiri la numele candidaților propuși
pentru alegerile parlamentare din 1 decembrie, surse politice au
configurat déjà cele două liste.

Astfel, la Senat, prima poziție este ocupată de Claudia Benchescu, cea
care i-a luat locul, în luna februarie a acestui an, în Camera
Deputaților, lui Gabriel Avrămescu, care a fost ales
prim-vicepreședinte al Autorității de Supraveghere Financiară.
Potrivit acelorași surse, lista liberalilor buzoieni, pentru Senat
este completată de către Georgian Calotă și Viorel Dobre, plasați pe
pozițiile 2 și 3. La Camera Deputaților, absolut previzibil, primul
loc este ocupat de actualul lider al PNL Buzău, Adrian Mocanu. El este
urmat, în ordine, de Silviu Roșioru, Marieta Boloș și medicul Adrian
Zoican.

Pe listele PNL Buzău nu se regăsește actualul senator Vlad Pufu, însă
anumite voci politice susțin că nu este exclus ca acesta să candideze,
totuși, în alt județ, cum ar fi Vrancea, acolo unde parlamentarul
buzoian deține afaceri.

Liberalii buzoieni sunt așteptați să-și depună, oficial, candidaturile
pentru alegerile parlamentare din 1 decembrie, la Biroul Electoral
Județean, marți, de la ora 15.30.