Lucrările de reabilitare a Bibliotecii Județene Buzău, aproape de finalizare!

de Stiri Buzau Media

Reabilitarea Bibliotecii Județene “Vasile Voiculescu”, din municipiul Buzău, clădire de patrimoniu, este aproape de finalizare.

Constructorul estimează că lucrările, începute în luna iunie 2022, sunt gata în proporție de 85 la sută și vor fi finalizate în luna septembrie a acestui an. Clădirea istorică de pe bulevardul Unirii are déjà un aspect nou, atât la exterior, cât și la interior, unde atât coloanele, cât și alte elemente arhitecturale, au fost placate cu foiță de aur.

După inaugurare, clădirea Bibliotecii Județene “Vasile Voiculescu”, de aproximativ 2.600 de metri pătraţi, va deveni un centru expoziţional şi turistic și va cuprinde 55 de spaţii expoziţionale distincte. Transformarea, clădire monument istoric, în centru expoziţional a fost necesară pentru a se putea accesa fondurile europene fără de care nu ar fi existat posibilitatea reabilitării acesteia. După redeschidere, timp de cel puţin cinci ani clădirea poate funcţiona ca şi centru expoziţional, apoi fiind posibilă revenirea la destinaţia iniţială.

Lucrările de reabilitare costă aproape 20 de milioane de lei, din care 17 milioane de lei provin din fonduri europene, iar restul din fonduri proprii ale Consiliului Judeţean Buzău. În prezent, Biblioteca Judeţeană ”Vasile Voiculescu” funcţionează într-un spaţiu închiriat într-un centru comercial din municipiul Buzău.