Peste jumătate dintre dascălii buzoieni care au participat la examenul
de titularizare din acest an au obținut note peste 7 și vor putea
ocupa definitive o catedră. Potrivit, datelor Inspectoratului Școlar,
în cele două centre de concurs organizate în județ, au participat la
proba scrisă a examenului 377 de candidați. Dintre aceștia, doar 332
lucrări scrise au fost predate, însă au fost notate 331, una fiind
anulată.
În urma evaluării lucrărilor, 178 de dascăli, adică 53,78% din total,
au obținut note peste 7, ceea ce le va permite să ocupe definitiv o
catedră. De asemenea, 101 candidați au obținut note între 5 și 7,
reprezentând 30,51%. Și acești dascăli vor putea ocupa o catedră, însă
nu definitiv. Alți 52 de candidați, ceea ce înseamnă 15,71% din total,
au obținut note sub 5.
Dascălii nemulțumiți de notele obținute au putut depune contestații
atât în format fizic, cât și online, la Inspectoratul Școlar Județean
Buzău, până pe 29 iulie, la prânz. Rezultatele finale ale examenului
de titularizare vor fi cunoscute după soluționarea contestațiilor.

