Mai mulți judecători la Tribunalul Buzău!

de Stiri Buzau Media

Tribunalul Buzău nu se mai confruntă cu o acută criză de judecători.
Este cea ce rezultă din raportul pe anul trecut al instanței buzoiene,
potrivit căruia, în prezent, mai sunt neocupate doar 13 posturi de
judecător, din totalul de 32.

Aceasta în condițiile în care în 2023, ca urmare a unui val de
pensionări, Tribunalul Buzău avea ocupate numai 12 posturi, adică
aproape o treime din numărul de magistrați disponibil. Ameliorarea
deficitului de judecători de la Tribunalul Buzău, în 2024, a fost
posibilă ca urmare a delegării ori detășării unor magistrați de la
judecătoriile arondate şi de la Curtea de Apel Ploieşti.

Diminuarea deficitului de judecători de la Tribunal s-a văzut simțită
imediat și în volumul de muncă al acestora pe anul trecut. Astfel,
fiecare magistrat a avut de soluționat un număr mai mic de dosare,
comparativ cu 2023. Nu același lucru se poate spune, însă, în ceea ce
privește volumul de muncă al magistraților de la judecătoriile din
subordinea Tribunalului Buzău, unde magistrații au avut de soluționat
un număr semnificativ mai mare de dosare.

Cea mai mare creștere s-a înregistrat la Judecătoria Buzău, care a
avut de soluționat, în 2024, cu aproape 22% mai multe dosare față de
2023. Aceasta a însemnat că fiecare magistrat a avut, în medie, de
soluționat aproape 1.416 de cauze. Cel mai mult de muncă au, însă,
magistrații Judecătoriei Rm. Sărat, care au avut de soluționat, în
2024, aproape 1,841 de dosare fiecare.