Măsurile de austeritate impuse de Guvern nu vor afecta evenimentele organizate de Consiliul Județean Buzău, în luna decembrie

de Stiri Buzau Media

Noile măsuri de austeritate bugetară impuse de Guvern, pe final de an, nu vor afecta sărbătorile de iarnă organizate de Consiliul Județean Buzău. Dovadă că, în acest an, Consiliul Județean a alocat 700.000 lei pentru desfășurarea evenimentelor dedicate Sărbătorilor de Iarnă și Zilei Naționale a României, o sumă egală cu cea cheltuită anul trecut.

Președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu, spune că, în ciuda măsurilor care limitează cheltuielile publice pentru organizarea târgurilor și a petrecerilor de Crăciun și Anul Nou, Consiliul Județean Buzău va găsi banii necesari pentru organizarea evenimentelor din luna decembrie.

Ca și în 2022, în perioada sărbătorilor de iarnă, pricipalul loc de atracție pentru buzoieni, și nu numai, va fi Centrul Muzeal „I.C. Brătianu”, complex reabilitat cu bani europeni. Petre Emanoil Neagu spune că, practic, pentru Târgul de Crăciun, Consiliul Județean Buzău nu cheltuie niciun leu.

De asemenea, de Ziua Națională a României, Consiliul Județean Buzău, în colaborare cu alte instituții publice locale, va organizată o amplă serie de manifestări tradiționale. În cadrul festivităților, buzoienii, dar și vizitatorii care vor ajunge în orașul reședință de județ, vor beneficia de o masă tradițională, cu fasole și cârnați.