Meciuri tari pentru Metalul Buzău, pe teren propriu, în noua stagiune!

de Stiri Buzau Media

Meciuri de foc o așteaptă pe Metalul Buzău în stagiunea viitoare, pe
teren propriu. Potrivit tragerii la sorți a Federației Române de
Fotbal, buzoienii vor primi acasă vizita multor echipe cu pretenții la
play-off.

Dacă echipa din Crâng are de ce să-și facă griji în privința
programului dificil, suporterii au, dimpotrivă, motive de bucurie,
urmând a asista la partide extreme de tari, pe stadionul Metalul.
Buzoienii vor juca pe teren propriu cu Chindia Târgoviște, Unirea
Slobozia, Târgu Mureș, Steaua București, FC Bacău, CSM Reșița, FC
Bihor și Poli Timișoara. În prima etapă, Metalul va juca în deplasare,
cu retrogradata Metaloglobus, iar în următoarea rundă o va întâlni,
acasă, pe CS Afumați. Pentru formația buzoiană urmează apoi două
deplasări, la București, pentru partida cu Dinamo, respectiv în
Oltenia, pentru meciul cu CSM Slatina.

Noul sezon al ligii secunde de fotbal va începe pe 1 august, urmând ca
sezonul regular să se încheie pe 13 martie 2027. Ulterior, pe 20
martie 2027, vor debuta play-off-ul și cele două grupe de play-out.
Formațiile din play-out vor încheia sezonul pe 8 mai 2027, iar cele
din play-off, o săptămână mai târziu, pe 15 mai 2027. Barajele de
promovare în SuperLigă vor avea loc pe 22 și 29 mai 2027, iar cele de
menținere în Liga 2 se vor desfășura pe 15 și 22 mai 2026.