Meci bun făcut de Metalul Buzău, pe teren propriu, în fața unei
pretendente clare la promovare, Sepsi Sfântu Gheorghe. Buzoienii au
reușit doar o remiză, 0-0, în confruntarea cu fosta echipă din
Superligă, deși au dominat jocul și și-au creat numeroase situații de
gol.
După un început timid de partidă, Metalul a preluat controlul
meciului, printr-o posesie bine închegată. Pe acest fond, au venit și
primele ocazii, însă, pe rând Tudorică, Puiu, Olaru și Tănasă nu au
avut sufiecientă luciditate pentru a înscrie. La rândul lor, cei de la
Sepsi au avut o oportunitate clară de gol, prin Coman, care a trimis
pe lângă, dintr-o situație foarte bună.
În partea a doua, tot Metalul a controlat jocul și și-a creat rapid
câteva ocazii de gol. Mai întâi Tudorică, spoi Vali Dumitrache și Puiu
au creat pericol la poarta oaspeților în numai cinci minute de la
reluarea jocului. Sepsi a reacționat pe contraatac, însă același Coman
a fost parat excelent de portarul Dinu la un șut trimis spre colțul
scurt. În minutul 90, buzoienii puteau da lovitura la o ocazie creată
din senin. Vali Robu a reușit să scoată în extremis o minge care se
ducea în aut, l-a depășit pe Oteliță și i-a pasat bine lui Nica.
Acesta din urmă s-a grăbit și a trimis pe lângă poartă.
S-a încheiat 0-0, la capătul unei partide în care buzoienii au șutat
de 17 ori la poartă, însă au nimerit-o doar de 7 ori. Etapa viitoare,
Metalul are un nou meci foarte dificil, în deplasare, la Slatina.