Metalul Buzău, șanse mici să joace pe arena din Crâng!

de Stiri Buzau Media

Metalul Buzău are puține șanse să dispute meciurile considerate a fi
pe teren propriu pe stadionul Gloria. De vină ar fi cheltuielile
destul de însemnate pe care le-ar presupune găzduirea unor astfel de
partide.

În primul rând, închirierea stadionului înseamnă, din start, costuri
serioase. În sezonul trecut, pentru meciurile din Cupa României,
echipa buzoiană a plătit 11.000 de lei, pentru fiecare partidă jucată
pe arena din Crâng. O altă cheltuială deloc de neglijat o reprezintă
plata arbitrilor și observatorilor de la fiecare partidă, adică încă
aproape 10.000 de lei. La aceste costuri se mai adaugă cheltuielile cu
paza, dar și cu echipajele de salvare, medicii și casierii, ceea ce
înseamnă alte câteva mii de lei. Astfel, în total, cei de la Metalul
ar urma să scoată din buzunar, la fiecare partidă găzduită de
stadionul Gloria, aproape 25.000 de lei.

Pentru a obține acești bani, clubul buzoian ar trebui să vândă, la
fiecare meci, cel puțin 1.700 de bilete, dacă va fi menținut prețul de
15 lei, tariful din sezonul trecut. Un asemenea aflux de spectatori
este însă putin probabil, în condițiile care buzoienii nu dădeau buzna
nici la meciurile Gloriei.

Deși primarul Constantin Toma s-a arătat dispus să ofere Metalului
șansa de a evolua pe arena din Crâng, iar între reprezentanții
clubului buzoian și cei ai Primăriei au avut loc discuții în acest
sens, deocamdată nu s-a ajuns la niciun consens, cel mai probabil din
cauza costurilor.