Metalul Buzău nu are rival nici în play-off-ul Ligii a 3-a. Echipa din Crâng a surclasat-o, sâmbătă, în derby-ul seriei a 2-a, și pe CSM Focșani, scor 3-0.
Partida de la Buzău a debutat sub semnul echilibrului, însă buzoienii și-au confirmat statutul de favoriți, în minutul 22 când au deschis scorul în minutul 22, prin Adi Moldovan, noul golgeter al Metalului. Tot Moldovan a majorat diferența, la patru minute de la debutul reprizei a doua. A fost momentul când echipa din Focșani a încercat să revină în joc, însă buzoienii au pasat cu calm și au anihilat avântul oaspeților. Mai mult, formația buzoiană a năruit orice speranță a focșănenilor cu 25 de minute înainte de final, când am mai înscris o dată, prin Marius Tudorică.
S-a încheiat 3-0 pentru Metalul, rezultat în urma căruia echipa buzoiană a acumulat 55 de puncte, cu 10 mai multe decât cea de-a doua clasată, CSM Focșani.
Etapa următoare, Metalul va întâlni, în deplasare, Sporting Liești. Partida va avea loc, sâmbătă, 13 aprilie.