Victorie la scor pentru Metalul Buzău în fața unei echipe mult mai
experimentate, ce are drept țintă calificarea în play-ff-ul ligii
secunde. Echipa din Crâng s-a impus, pe teren propriu, cu 4-0, în fața
celor de la CS Mioveni, toate golurile fiind marcate în a doua
repriză.
Prima parte a întâlnirii nu anunța cu nimic ploaia de goluri de la
stadionul Metalul. Au fost puține ocazii de gol, de ambele părți, însă
jocul, deseori încrâncenat, nu a fost deloc plăcut ochilor.
În repriza a doua, buzoienii au intrat, însă mult mai determinați pe
teren, deciși să spargă gheața și să-și apropie victoria. Au și reușit
să înscrie, în minutul 63, prin Alin Manea, care a dejucat pasul la
off-side al oaspeților, a driblat portarul și marcat în poarta goală.
După alte cinci minute, a ieșit la rampă și celălalt atacant al
Metalului, Vali Robu. Acesta a profitat de o nouă greșeală în apărerea
celor de la Mioveni, l-a depășit pe portarul Croitoru și a înscris
pentru 2-0. Buzoienii nu s-au mulțumit cu scorul de pe tabelă și au
mai punctat o dată cu un sfert de oră înainte de final. Alin Nica,
abia intrat pe teren, a scăpat singur cu portarul și a înscris. În
prelungiri, același Vali Robu și-a trecut din nou numele pe lista
marcatorilor cu un șut de la șaisprezece metri.
În urma acestui rezultat, Metalul a acumulat 9 puncte și a urcat până
pe locul 9, departe de zona periculoasă a clasamentului.