Metalul Buzău nu mai pierde nimic. A demonstrat-o și duminică, pe
teren propriu, în fața celor de la CS Șelimbăr, în fața cărora s-au
impus cu 2-0, scor stabilit încă din prima repriză. Succesul
buzoienilor este cu atât mai prețios cu cât vine la numai câteva zile
după victoria mare obținută în Cupa Românei, cu Universitatea Craiova.
Metalul a început în forță partida de pe terenul sintetic din Crâng și
a reușit să deschidă scorul, încă din minutul 5, prin Valentin Robu.
Servit excelent în diagonală, de la mijlocul terenului, acesta a
profitat de o preluare stângace a lui Natea, și a înscris fără
probleme, de la 7 metri. Același Vali Robu a ieșit din nou la rampă în
minutul 31, după o combinație spectaculoasă a buzoienilor. El a
marcat, din nou, din colțul careului mare, cu un șut perfect,
imparabil.
Neînvinsă din luna septembrie, Metalul și-a mai adăugat 3 puncte în
clasament și a ajuns pe locul 9 al ligii secunde, cu 17 puncte. Este o
poziție onorantă, mai degrabă aproape de locurile din play-off, decât
o clasare în zona periculoasă a retrogradării.