„BOBOC AIR SHOW-BOBAS”, tradiționalul miting aviatic organizat, în
județul Buzău, în luna iunie, a fost anulat și în acest an.
Evenimentul aeronautic, organizat la Baza Aeriană Boboc atrăgea, în
fiecare, an mii de participanți din toată țara și oferea publicului nu
doar un spectaculos show aerian, ci și demonstrații la sol ori
expoziții de tehnică militară.
În cele 14 ediții de până acum, evenimentul de la Boboc propunea
spectatorilor o experiență intensă pe parcursul a mai bine de două
ore, atât pe cer, cât și la sol. Show-ul cuprindea zboruri în
formație, acrobații aeriene, simulări de luptă aeriană, în care erau
angrenate nu doar aeronave din dotarea Bazei Aeriene de la Boboc, cum
ar fi IAR 99, elicoptere Alouette sau Iak-52, ci și aparate de la alte
unități militare din țară, inclusiv avioane supersonice F-16.
Spectacolul de pe cer era completat cu salturile parașutiștilor
români. De asemenea, la sol vizitatorii aveau la dispoziție expoziții
de tehnică militară și puteau urmări spectaculoase exerciții
demonstrative.
Mitingul aviatic de la Boboc a mai fost anulat în 2020, din cauza
pandemiei, însă ulterior a fost reluat. Acesta este al doilea an
consecutiv când evenimentul dispare din calendarul aviației militare.
Deocamdată, reprezentanții Bazei Aeriene de la Boboc nu au comunicat
motivul anulării show-ului aerian.

