Buzăul se confruntă, în continuare, cu o acută criză de forță de
muncă. O arată datele Agenției Județene Pentru Ocuparea Forței de
Muncă, potrivit cărora, în 2025, media media posturilor vacante
oferite, în fiecare zi, s-a înjumătățit față de anul anterior. Mai
précis, anul trecut, angajatorii au oferit, în medie, 100 de locuri de
muncă pe zi, comparativ cu anul 2024 când erau oferite, în medie, 200
locuri pe zi.
Deși aproape 90 % din slujbele disponibile se adresează personalui
calificat, în continuare există nevoie de specialiști. Potrivit
reprezentanților AJOFM Buzău, cel mai mare deficit de muncitori
calificați se înregistrează în industria grea prelucrătoare, hoteluri
și restaurante, construcții, dar și în agricultură. Cum astfel de
angajați se găsec tot mai rar, companiile buzoiene continuă să importe
forță de muncă din țări extracomunitare, în special din Nepal, India
și Bangladesh. Astfel, numărul angajaților proveniți din aceste țări
s-a triplat, în 2025, firmele din județ solicitând, lunar, adeverințe
pentru imigrări, pentru 200 locuri de muncă.
Specialiștii apreciază că și acest an va fi marcat de o criză acută de
forță de muncă. Ei apreciază că, în condițiile menținerii cererii,
angajatorii buzoieni se vor orienta către muncitori calificați mai
bine pregătiți și serioși.

