Pompierii buzoieni vor putea acționa mai eficient în cazul unor
inundații în gospodării, după furtuni sau în cazul unor incendii de
vegetație, în zone greu accesibile. Consiliul Județean Buzău pune la
dispoziția Inspectoratului pentru Situații de Urgență Buzău zeci de
echipamente extrem de utile în astfel de situații de urgență.
Este vorba despre 22 de echipamente de intervenție, dintre care 10
sunt suflante, 4, fierăstraie sabie, 5, motofierăstraie, iar 3 sunt
motopompe. Utilajele au o valoare totală de peste 81.000 de lei, fără
TVA, și au fost déjà achiziționate urmând a intra în curând în dotarea
ISU Buzău.
Banii au fost alocați din bugetul propriu al județului pentru acest
an. Consiliul Județean Buzău va aproba, în sedința din această
săptămână, darea în folosință gratuită a acestor echipamente către
pompierii buzoieni.

