Încep noi lucrări de amploare pe Drumul Național 10, Buzău – Brașov,
în zona Siriu, pentru diminuarea pericolului de blocare a șoselei ca
urmare a căderii stâncilor de pe versanți. Directorul Direcției
Regionale de Drumuri și Poduri Buzău, Sorin Robu, a semnat déjà
ordinul de începere a lucrărilor, acestea urmând a începe pe 3 martie,
cu o durată estimată de 8 luni.
Lucrările sunt programate pe două tronsoane ale drumului, la
kilometrul 79 și kilometrul 87, și presupun operațiuni de rănguire,
metodă prin care se vor elimina pietrele și bolovanii care ar
reprezenta un pericol, dar și operațiuni de montare a unor plase de
siguranță. Reprezentanții DRPD Buzău precizează că pe timpul
lucrărilor de rănguire, circulația se va închide temporar în mai multe
reprize, însă durata acestora nu va depăși 30 minute, respectiv 60
minute, în situații excepționale.
Drumarii buzoieni fac apel la înțelegerea și colaborarea șoferilor pe
durata desfășurării lucrărilor, având în vedere că acestea sunt
necesare pentru asigurarea unui trafic rutier sigur și fluent pe D.N.
10, o șosea importantă din zona montană, care este frecvent afectată
de căderi de stânci, mai ales în perioadele cu precipitații abundente
sau variații de temperatură.
Contractul de execuția a acestor lucrări se ridică la peste 33 de
milioane de lei, fără TVA.

