Noi măsuri la Spitalul Județean Buzău, pentru a îmbunătăți relația cu bolnavii!

de Stiri Buzau Media

Conducerea Spitalului Județean Buzău are în vedere implementarea mai
multor măsuri, în încercarea de a îmbunătății comunicarea cu pacienții
și cu aparținătorii acestora, dar și pentru a preîntâmpina eventualele
conflicte între cadrele medicale și rudele bolnavilor. În primul rând
este vorba despre punerea la punct a unui nou sistem de informare a
tuturor celor care ajung în unitatea medicală.

De asemenea, vor fi luate măsuri și împotriva persoanelor care au un
comportament agresiv la adresa cadrelor medicale, atunci când ajung la
spital. În acest sens, se va suplimnata numărul angajaților firmei de
pază cu care unitatea medicală are contract, dar și numărul camerelor
de supraveghere. Nu în ultimul rând, cadrele medicale vor avea la
dispoziție un buton de panică pe care îl pot activa, dacă se simt în
pericol.

Spitalul Județean de Urgență Buzău a implementat deja, din această
lună, un sistem digital modern, pentru a afla gradul de satisfație al
pacienților și aparținătorilor. Chestionarul de satisfacție poate fi
completat, atât de pacienții internați, cât și de cei care se prezintă
la Unitatea Primiri Urgențe ori pentru consultații în Policlinica
spitalului.