O nouă prezență de top a buzoiencei Mihaela Țepușă în competițiile
internaționale de fotbal feminin. Ea a fost desemnată oficial de UEFA
ca arbitru asistent la Campionatul European de fotbal feminin din
Elveția, turneu care se va desfășura între 2 și 27 iulie 2025. Alături
de Mihaela Țepușă, la Campionatul European din Elveția vor mai fi
prezenți alți patru arbitri români: Iuliana Demetrescu și Alina Peșu
(arbitri de centru), Daniela Constantinescu (asistent) și Cătălin Popa
(VAR).
Buzoianca Mihaela Țepușă și-a început cariera în fotbalul profesionist
în 2005, iar în 2008 a debutat și în fotbalul european. De atunci, ea
este o prezență constantă în competițiile internaționale din fotbalul
feminin.
Printre cele mai semnificative etape ale carierei sale sunt arbitrarea
finalei Ligii Campionilor Feminin în 2017 și 2018, precum și
arbitrarea jocului semifinal al Cupei UEFA în 2019. Mihaela a arbitrat
și la Campionatul Mondial de Senioare din Franța 2019, Campionatul
European de Senioare din 2017, Campionatul Mondial de Junioare Under
20 din Papua Noua Guinee în 2016 și la Campionatul Mondial de Junioare
în 2017.
Mihaela Țepușă este născută în Buzău, dar în prezent locuiește în Capitală.