Una caldă, alta rece, pentru Metalul Buzău, în două amicale susținute,
în aceeași zi, la finalul săptămânii trecute. Buzoienii au fost
învinși, surprinzător, de Petroul Berca, liderul Ligii 4 Buzău, însă
și-au luat revanșa, cu o victorie clară în fața celor de la CSO
Plopeni, formație din Liga a 3-a.
În prima partidă de verificare, Metalul a întânit o altă echipă
buzoiană, Petrolul Berca, în fața căreia a cedat, neașteptat, cu
scorul de 2-3. Înfrângerea poate fi, însă, pusă pe faptul că în prima
repriză au jucat numai juniorii de la echipa Under 19. În partea
secundă a amicalului au fost introduși și jucătorii care evoluează de
regulă în campionat. Ambele reușite ale Metalului i-au aparținut lui
Cristian Dumitru.
Al doilea meci test a fost cu totul diferit. Buzoienii au aliniat
echipa de bază în fața celor de la CSO Plopeni, lucru care s-a văzut
și pe tabela de marcaj. Formația buzoiană s-a impus, clar, cu 4-0,
prin golurile lui Valentin Robu, de două ori, Saim Tudor și Răzvan
Milea.
Până acum Metalul a mai disputat un singur amical, pe 17 ianuarie,
când a remizat, scor 3-3, pe teren propriu, cu CSM Vaslui. Până la
reluarea sezonului, echipa din Crâng va mai juca două partide de
pregătire, pe 5 februarie, cu CS Tunari, și pe 7 februarie, cu
juniorii de la Farul Constanța Under 19.
În campionat, Metalul Buzău se află pe poziția a 9-a, cu 29 de puncte,
la trei puncte de poziția a 6-a, cea care asigură calificarea în
play-off, ocupată de ACSM Reșița.

